În februarie vorbim despre curaj
Unde se pierde curajul și cum îl regăsim
Mult timp m-am perceput ca fiind o persoană lipsită de curaj, dominată de teamă, pentru că am asociat curajul cu imaginea celor temerari: oameni care nu ezită să urce munți, să sară cu parașuta sau să conducă o motocicletă. Iar eu, în comparație cu ei, simțeam că îmi teamă să zbor și-mi tremurau genunchii chiar și conducând o mașină. Nu m-am gândit că există mai multe forme de curaj și că uneori e nevoie de mai multă tărie pentru a-ți schimba viața decât pentru a te agăța de un parașutist instructor și a rosti un „Doamne ajută!” în timp ce plutiți de la 3.000 de metri.
Curajul se ascunde adesea în schimbările majore de viață, în decizia de a o lua de la capăt atunci când totul pare deja stabil, în a merge împotriva curentului și a presiunilor sociale, asumându-ți riscul de a fi neînțeles. Nu se vede în gesturi spectaculoase, ci mai degrabă în tăcerea deciziilor pe care doar tu le înțelegi.
Poate primul meu act de curaj a fost să refuz să urmez facultatea de farmacie, chiar dacă mama avea o farmacie și asta ar fi garantat siguranță financiară pe viață. Apoi, după doar trei ani în publicitate, mi-am dat demisia în plină criză financiară, pentru că simțeam că nu este o carieră în acord cu valorile mele, și m-am mutat la Londra, unde am învățat să mă descurc complet singură. La întoarcere, nu m-am angajat, ci am început mai multe proiecte proprii, în care credeam cu adevărat, podcastul Pe Bune fiind ultimul dintre ele. Iar când jurnalismul nu a mai rezonat cu mine, am decis să încep de la zero facultatea de psihologie, la 38 de ani, știind că mă așteaptă un drum de cel puțin cinci ani de pregătire.
Nu am privit niciodată aceste decizii ca pe gesturi de curaj, ci mai degrabă ca pe o încăpățânare sinceră de a căuta fericirea și liniștea, din convingerea că am o singură viață și că nu mi-a fost dat s-o trăiesc de mai multe ori. Nu vreau să fiu ipocrită și să las impresia că oricine poate face astfel de alegeri. Eu am avut mereu o plasă de siguranță, mai întâi în părinții mei, apoi în soțul meu. Chiar și atunci când părinții nu mi-au susținut deciziile, știam că nu mă vor lăsa să am lipsuri. Nu toată lumea are acest privilegiu. Și totuși, cred că fiecare dintre noi are puțin mai multă libertate de alegere decât își permite să recunoască.
Și totuși, de ce ne lipsește curajul? Pentru că frica este mult mai vizibilă și mai imediată decât recompensa schimbării. Ne temem să pierdem siguranța, să fim judecați sau să ne înșelăm. Așteptăm momentul perfect, ideal pentru a face o schimbare, ca și cum viața ne-ar oferi vreodată garanția că totul va fi bine. Și, în timp ce ne temem de ce am putea pierde, uităm că pierdem deja fiecare zi în care nu ne permitem să ne trăim viața pe care ne-o dorim.
Așadar, în luna februarie vă propun să vorbim despre curaj: pentru ce am avea nevoie de el și momentan ne lipsește? Vom citi Flori pentru Algernon, de Daniel Keyes, iar alături de noi va fi Anca Dumitrescu, scriitoare, co-creatoarea Vreau să fiu stewardesă și gazda clubului de carte Philocaly. Anca este unul dintre oamenii pe care îi urmăresc și o admir mult pentru curajul de a trăi așa cum simte, făcând ceea ce o face fericită, fără a se adapta la tiparele sociale.
Când: 2 marie, ora 19:00 - Ediția din februarie are loc în martie, din lipsă de date disponibile (SOLD OUT)
Unde: Common House (Aurel Vlaicu 6)
Tarif: 70 de lei*
Înscrierea se face prin mail la biblioterapie@substack.com pe principiul primul venit-primul servit (numărul de locuri e limitat la 15-17 persoane max)
*De ce mă costă: Mi-ar plăcea să pot oferi aceste întâlniri gratuit, însă îmi doresc să susțin, inclusiv financiar, spațiile care ne găzduiesc, să avem un pahar de vin de care să ne bucurăm și poate un suvenir de luat acasă. Momentan nu există opțiunea unei sponsorizări care să acopere costurile; în caz că acest lucru se întâmplă, voi renunța la fee.